Ediția specială „Insula Iubirii – Reuniuni” a adus în prim-plan momente tensionate, confruntări deschise și revederi neașteptate între foștii concurenți ai show-ului. Din ecuație a lipsit însă Mădălina Maricuț, fostă ispită, care a declinat invitația primită.
Printre protagoniștii serii s-a numărat Dany Boy, care și-a făcut apariția în platou într-un context atipic, fiind însoțit atât de fosta sa parteneră, Maria, cât și de actuala logodnică, Raluca. Din ecuație a lipsit însă Mădălina Maricuț, fosta ispită cu care bărbatul a format un cuplu o perioadă după încheierea filmărilor din Thailanda.
Mădălina a explicat decizia fermă de a declina invitația echipei de producție, subliniind că a preferat să evite prezența într-un spațiu comun cu un fost partener de care o leagă amintiri neplăcute.






„Conceptul în sine mi-a plăcut […], dar pur și simplu nu am simțit că ar mai fi locul meu acolo și mai ales să împart spațiul și aerul cu un om care mie mi-a făcut foarte mult rău. (...)Am preferat să păstrez liniștea și să-mi văd de viață”, a declarat Mădălina Maricuț, conform Cancan.
Mădălina Maricuț: „Nu m-aș mai vedea în rolul de ispită”
Fosta participantă a mărturisit că a urmărit emisiunea din confortul propriei case, din postura de simplu spectator. Ea a adăugat că nu a resimțit nicio urmă de regret pentru alegerea de a nu fi prezentă pe platourile de filmare.
„Nu m-a apucat nostalgia, ci doar mulțumirile către Univers și Dumnezeu că am scăpat. (...)În perioada asta trec prin foarte multe schimbări, printr-o perioadă de regăsire, nu m-aș mai vedea în rolul de ispită. (…) Oamenii nu m-au cunoscut pe mine. În momentul respectiv au cunoscut personajul, au cunoscut-o pe Mădălina ispita. Și dintotdeauna, chiar și dinainte de emisiune, mi-am dorit ca oamenii să mă cunoască pe mine, Mădălina omul”, a mai adăugat aceasta pentru sursa citată.
În prezent, Mădălina trăiește o poveste de dragoste discretă și consideră că decizia de a lăsa definitiv în urmă experiența din Thailanda a fost potrivită.
„Experiența Insulei, da, a fost una superbă, n-am ce să spun, dar nu cred că aș mai repeta-o, în primul rând pentru că acum am o relație. Și dacă vreodată o să fiu singură și o să am vibe-ul ăsta, probabil că tot nu aș repeta-o. (...)Momentan mie îmi e bine, sunt fericită în relație, suntem împreună de 9 luni, nu avem neapărat planuri mari de viitor, dar simt că el este alesul”, a concluzionat fosta ispită.
Foto: Instagram