Astăzi, odată cu începutul noului an școlar, părinții și-au însoțit copiii în prima zi de școală, un moment încărcat de emoții puternice. Printre aceștia s-a aflat și Dan Negru, care a împărtășit pe rețelele sociale o impresie din timpul ceremoniei de deschidere din curtea școlii.
Realizatorul TV a publicat un selfie în care se află alături de copiii săi, Dara și Bogdan, împreună cu un mesaj în care rememorează experiențele sale din copilărie legate de careul școlar. „Nu s-a schimbat nimic! Când aveam vârsta lor, profesorii ne spuneau să ne obișnuim cu careul, că o să dăm de el în armată. Au trecut 40 de ani și careul e tot așa!”, a declarat Dan Negru cu un ton reflexiv.
El subliniază că „careul de școală este o pedeapsă militară”, amintind disciplina riguroasă pe care generația sa a trăit-o, iar acum copiii săi se află în aceeași situație. Ceremonia se desfășoară cu discursuri ale unor oficiali precum politicieni sau primari, iar elevii, atenți și disciplinați, îi ascultă cu respect. Dan Negru remarcă faptul că prima lecție în prima zi de școală nu este despre curiozitate sau libertatea de a gândi, ci despre ascultare și tăcere: „Asculti! Taci! Aplauzi! Este lecția dintâi a școlii. Iar din careu începe drumul spre colivie”.
În ceea ce privește relația sa cu cei doi adolescenți, Dara, în vârstă de 16 ani, și Bogdan, 14 ani, Dan Negru vorbește despre o abordare diferită privind regulile și limitele. El consideră că acestea nu ar trebui impuse brusc, ci fac parte din educația pe termen lung, iar respectul și bunul-simț sunt cele care stabilesc limitele naturale.
„Limitele nu cred că se impun de azi pe mâine, ele vin odată cu toată educația. Nu le impunem limite, au bunul-simț al limitelor. Altfel, nicio limită nu poate opri ceva ce trebuie să vină. Nu există limite, am aflat că în viață oricine e capabil de orice. De asta, limita e iubirea pe care o dai copiilor. Dacă-i iubești, limita și-o vor impune ei”, a explicat prezentatorul. El a adăugat că luna februarie este una specială pentru familia sa, fiind luna în care se sărbătoresc atât Dara, cât și el și Bogdan.
Dan Negru a mai povestit că începerea adolescenței aduce schimbări, iar el încearcă să cultive o relație de prietenie cu copiii săi, conștient fiind că această etapă este „frumoasă pentru adolescenți, dar complicată pentru părinți”.