Cazul controversat al influencerului Cristian Cârnu, recent în centrul atenției pe platformele sociale din România, reaprinde o dezbatere esențială despre modul în care percepem și evaluăm persoanele pe care le urmărim în spațiul digital. Deși creatorii de conținut devin o prezență constantă în viața utilizatorilor, iar mulți își construiesc un profil bazat pe autenticitate și apropiere, experții avertizează asupra riscului de a confunda familiaritatea cu cunoașterea reală.
Cazul Cristian Cârnu
La doar 25 de ani, Cristian Cârnu a devenit viral pe TikTok prin videoclipuri în care apărea ajutând persoane vârstnice sau familii vulnerabile, câștigând rapid o reputație de „bun samaritean”. Totuși, el este în prezent acuzat de implicare într-un sistem de înșelăciune care implică reclame false pentru cazare și apartamente inexistente. Peste 100 de persoane au fost păcălite, iar prejudiciul estimat depășește 100.000 de lei.
Informațiile publice sugerează că metoda folosită consta în câștigarea încrederii victimelor prin gesturi ajutătoare, după care acestea erau implicate în diverse faze ale schemei frauduloase, inclusiv prin furnizarea de date personale sau deschiderea unor conturi bancare. Pe măsură ce ancheta a progresat, au avut loc percheziții și au fost luate măsuri privative de libertate, Cristian Cârnu fiind reținut și ulterior plasat în arest preventiv, fiind cercetat pentru înșelăciune și fals informatic. Dosarul este încă în curs de soluționare.
Familiaritatea nu echivalează cu cunoașterea
Psihologul Cristina Sevrani explică mecanismele psihologice care stau la baza formării încrederii rapide în persoanele urmărite online, chiar dacă nu există o cunoaștere reală între părți. Ea evidențiază conceptul de para-relație socială, în care creierul tendă să nu distingă între o relație reală și o relație unilaterală, în care doar o parte urmărește activ pe cealaltă.
Un factor important este euristica disponibilității, conform căreia frecvența cu care vedem o persoană crește senzația de familiaritate și, implicit, încrederea. Acest fenomen este similar cu efectul reclamelor repetate care induc confort psihologic. Totuși, familiaritatea nu înseamnă că știm cum se comportă acea persoană în situații dificile sau în viața privată, în condiții necontrolate de imaginea publică.
Creierul caută rapid repere sociale de încredere și folosește scurtături cognitive: dacă o persoană apare frecvent, oferă emoții pozitive, pare autentică și își arată vulnerabilități, e mai probabil să fie percepută aproape și demnă de încredere. Se adaugă aici fenomenul relațiilor parasociale, situații în care simțim că „cunoaștem” creatorul de conținut, deși legătura este unilaterală, bazată pe expunerea fragmentară a vieții și reacțiilor sale.
Popularitatea ca indicator fals al integrității
Psihologul explică de ce tindem să asociem succesul online cu moralitatea. Aceste asocieri rapide pornesc de la validarea socială: dacă o persoană este apreciată de un număr mare de oameni, mintea noastră presupune că există un motiv întemeiat pentru această apreciere. Așadar, succesul și faima pot crea o iluzie de credibilitate care nu reflectă neapărat realitatea comportamentală a persoanei respective.
