Acum 12 ani, Iarina Taban a pășit pentru prima dată într-un centru de plasament, unde o experiență simplă, dar profundă, i-a schimbat percepția asupra nevoilor reale ale copiilor fără familie. În loc să ceară jucării sau dulciuri, un băiețel i-a cerut doar să-i țină de mână, arătând că cea mai mare nevoie a copiilor din sistemul de protecție este să simtă prezența constantă și grijă reală din partea unui adult.
Din această întâlnire a luat naștere Ajungem Mari, cea mai amplă inițiativă educațională dedicată copiilor instituționalizați din România. De atunci, peste 13.000 de voluntari au oferit peste 660.000 de ore însoțind acești copii prin meditații, activități culturale, ateliere și tabere menite să îi susțină în dezvoltarea lor.
Nașterea unei misiuni bazate pe continuitate
Iarina povestește că experiența durerii abandonului și nevoia de prezență a unui adult a fost motorul care a transformat un gest simplu într-un proiect vast. Ea a realizat repede că sprijinul trebuie să fie constant și predictibil, nu doar ocazional, deoarece copiii au nevoie de relații stabile pentru a-și recăpăta încrederea în sine și în viitor.
Astfel, Ajungem Mari s-a ridicat pe ideea că fiecare copil merită să aibă cel puțin un adult care să creadă necondiționat în el și să îi fie aproape pe termen lung, iar promisiunea de revenire a voluntarilor este mai valoroasă decât orice cadou material.
Primii pași și provocările inițiale
Organizația a pornit fără resurse financiare, însă cu o comunitate numeroasă de oameni dornici să ajute. Iarina amintește cu emoție cum prietenii s-au implicat gratuit, creând site-uri, design, evenimente caritabile sau alergând în maratoane pentru a strânge fonduri și a crește vizibilitatea proiectului.
În fața dificultăților, au contat însă mai ales oamenii care au decis să investească timp și suflet în relația cu copiii, dovedind că schimbarea vine din repetarea gesturilor simple de generozitate și din angajamentul pe termen lung.
