În aprilie 1986, explozia reactorului nuclear de la Cernobîl a eliberat în atmosferă cantităţi periculoase de substanţe radioactive, afectând şi teritoriul României. Autorităţile comuniste au încercat să minimalizeze amploarea accidentului, iar publicul larg a fost ţinut în întuneric despre adevăratele riscuri. În acest context, cinci medici români, de la studenţi la specialişti cu experienţă, îşi amintesc cum au trăit şi au încercat să gestioneze o situaţie alarmantă, cu foarte puţine informaţii oficiale.
Informaţia despre accident – între întârziere şi cenzură
Primii care au descoperit existenţa accidentului au fost profesioniştii din sănătate, dar doar prin surse neoficiale. Prof. dr. Daniel Coriu, pe atunci student şi devenit ulterior medic hematolog, povesteşte că instituţiile nu au comunicat oficial nimic despre catastrofă. Dr. Marius Savu, medic radioterapeut, aminteşte că a aflat târziu de eveniment, iar în lipsa unor instrucţiuni clare, personalul medical nu ştia ce analize să facă sau cum să procedeze. „Autorităţile au ascuns adevărul”, spune el.
Reacţii diferite în oraşe şi la sate
În oraşele mari, starea de nelinişte era pronunţată, însă panica a fost temperată de informaţiile parţiale care au filtrat către populaţie. Prof. dr. Romeo Călăraşu menţionează că în Bucureşti s-a creat o anumită stare de calm deoarece nu se considera că norul radioactiv ar afecta direct zona. În schimb, în mediul rural, dr. Vasile Cepoi, medic de circă în comuna Țibănești, nu a observat panică, însă cetăţenii au fost sfătuiţi să rămână în case şi să ia pastile cu iod. Respectarea acestor recomandări a fost, însă, limitată.
Gestionarea măsurilor de protecţie – între recomandări şi improvizaţii
Autorităţile au promovat mai ales măsuri de igienă, iar comprimarea iodurii de potasiu a fost administrată în anumite comunităţi, conform declaraţiilor prof. dr. Diana Păun, endocrinolog. Însă în spitale şi pe străzi domnea haosul, iar pe piaţa neagră circulau pastile false sau fără valoare medicală, după cum relatează dr. Savu. Sulfiţi căile de evacuare a particulelor radioactive prin spălarea pereţilor sau curţii au fost metode întâlnite în unele zone, din dorinţa disperată de protecţie.
Limitările iodului în protejarea împotriva radiaţiilor
Prof. dr. Daniel Coriu avertizează că iodul administrat nu oferea protecţie completă nici măcar faţă de iodul radioactiv, fiind incapabil să protejeze organismul împotriva altor elemente radioactive periculoase, precum cesiul. Doza şi momentul administrării sunt esenţiale, iodul fiind eficient doar dacă este luat la interval de timp recomandat, în special înainte sau imediat după expunere.
În urma mărturiilor acestor cinci medici, se conturează imaginea unei crize gestionate în umbră, în care lipsa comunicării oficiale a amplificat riscurile şi a generat o stare de confuzie şi nesiguranţă în rândul populaţiei româneşti.
