După ce președintele României, Nicușor Dan, s-a exprimat de la Chișinău în prima sa intervenție publică pe marginea acuzațiilor ce vizează șeful Serviciului de Protecție și Pază (SPP), Lucian Pahonțu, oferindu-i sprijin, jurnalistul Cristian Tudor Popescu a reacționat dur la adresa acestuia.
Reacția lui Cristian Tudor Popescu
CTP a transmis un mesaj ferm pe pagina sa de Facebook, acuzându-l pe Nicușor Dan că prin această susținere face un pas decisiv spre „scoaterea la lumină a întunericului rece din el”. Popescu a subliniat că nimeni implicat în acțiuni de reprimare a protestatarilor — inclusiv în evenimentele din decembrie 1989 — nu ar trebui să ocupe funcții înalte în statul român, dar a menționat că situația lui Pahonțu nu corespunde exact acestei descrieri.
Totuși, prin apărarea generalului Pahonțu, Nicușor Dan ar face un ultim pas spre dezvăluirea unor aspecte obscure din caracterul său, făcând aluzie la trecutul controversat al serviciilor secrete din România.
Poziția lui Nicușor Dan despre Lucian Pahonțu și ancheta Recorder
În cadrul conferinței de presă susținute în Republica Moldova, președintele a afirmat că persoanele implicate în reprimarea din decembrie ’89 nu ar trebui să dețină funcții publice, însă a motivat că „generalul Pahonțu nu se încadrează aici”. Totuși, a refuzat să specifice argumentele care îl determină să susțină această opinie.
În plus, Nicușor Dan a criticat ancheta publicată de Recorder care a readus în atenție legăturile șefului SPP cu fosta Securitate, apreciind că titlul materialului nu reflectă corect conținutul și minimizând astfel gravitatea acuzațiilor. Acesta a spus că „nu știe care e scandalul”.
Evaluarea lui Pahonțu și reacțiile publice
Referitor la evaluarea manageriala făcută lui Lucian Pahonțu, președintele a recunoscut că nu a demarat o astfel de analiză, menționând că opinia sa se bazează doar pe impresiile personale, însă afirmă că serviciul condus de acesta este unul profesionist, cu ofițeri competenți.
Declarațiile lui Nicușor Dan au stârnit un val de critici pe rețelele sociale, videoclipul conferinței adunând în câteva ore peste 1.200 de comentarii negative, în care mulți cetățeni îi solicită demisia, îl acuză de inconsecvență și îl cataloghează drept o dezamăgire.
Cea mai dură critică vine din SUA
Una dintre cele mai aspre reacții a venit din partea politologului și profesorului universitar Vladimir Tismăneanu, stabilit în Statele Unite. Acesta a lansat critici vehemente la adresa președintelui României, acuzându-l de degradare morală și complicitate cu structurile securității comuniste.