Maria Popescu este recunoscută drept prima femeie din Elveția care a primit pedeapsa detenției pe viață, în urma acuzațiilor privind două crime și o tentativă de omor. Cu toate acestea, cazul său continuă să stârnească dezbateri aprinse în presa elvețiană, între susținătorii acuzației că ar fi o criminală și cei care cred într-o posibilă eroare judiciară. Românca a fost grațiată după 11 ani și jumătate de detenție, însă această clemență nu a fost însoțită de recunoașterea nevinovăției sale.
În cursul procesului, Maria Popescu a afirmat vehement că este nevinovată și și-a menținut inocența până în ultima clipă. Ea a ridicat întrebări despre natura adevărului și a inocenței în cazul adultelor, arătând complexitatea și ambiguitatea situației sale.
Contextul evenimentelor – dispariții de bunuri și decese suspecte
Maria (cunoscută și ca Marioara) Câmpeanu, căsătorită cu Victor Popescu, a ajuns să locuiască în Elveția, în cadrul unei familii prospere cu legături marcante în România. După ce familia a stabilit reședința într-un apartament de lux în centrul Genevei, au început să dispară sume importante de bani și monede de aur din locuință. Victor Popescu a raportat furtul autorităților, iar suspiciunile au căzut asupra Mariei din partea soacrei sale, Lelia Popescu.
Decesul Leliei, survenit în iunie 1945, a fost atribuit unei intoxicări cu Veronal, iar la scurt timp, Stelian Popescu, soțul decedatei, a fost internat în spital, fiind de asemenea otrăvit. Menajera lor, Lina Mory, a fost găsită în stare gravă într-o cameră încuiată, pe care cineva a încercat să o dea drept sinucidere, dar s-a dovedit și ea victima otrăvirii.
Anchetă, acuzații și proces
Maria Popescu a fost arestată la 25 iulie 1945, fiind acuzată de omorurile Leliei Popescu și Linei Mory, precum și de tentativă de omor asupra lui Stelian Popescu. Deși furturile reclamate nu au fost încadrate penal datorită relațiilor de rudenie și a subiectelor plângerii, acestea au constituit motivul principal al presupuselor crime. În anchetă, amantul Mariei, François Turrettini, a depus mărturie despre faptul că i-a oferit femeii medicamentul Veronal, argumentând dorința ei de a se sinucide, în timp ce un alt martor, vărul Dinu Ranetti, a recunoscut că a fabricat chei false la indicațiile Mariei.
Procesul s-a desfășurat în decembrie 1946 la Curtea cu Jurați din Geneva și a implicat peste o sută de martori audiați în doar cinci zile. Răspunsul publicului a fost unul impresionant, cu sute de persoane care au așteptat îndelung pentru a participa la dezbateri, fascinate de povestea care avea să marcheze istoria justiției elvețiene.
Maria Popescu a fost descrisă de presa vremii ca o persoană fragilă, dar cu un comportament impasibil și demn în sala de judecată, care a păstrat tăcerea pe parcursul procesului, fără să cedeze emoțiilor.
Deși verdictul a fost de condamnare pe viață, misterele și neconcordanțele din anchetă au generat în continuare speculații cu privire la posibile greșeli judiciare, iar cazul Mariei Popescu rămâne un subiect controversat care încă stârnește interesul și dezbaterile în Elveția și România.
