Maria Popescu a rămas în istorie ca prima femeie condamnată la detenție pe viață în Elveția, însă cazul său controversat continuă să stârnească dezbateri în presa elvețiană. Întrebarea dacă este o criminală vinovată sau o victimă a unei erori judiciare persistă, mai ales după ce a fost grațiată după aproape 12 ani de închisoare, fără ca nevinovăția să-i fi fost clar demonstrată.
Românca a susținut mereu că este nevinovată, declarând în sala de judecată că-și va clama inocența până la ultima suflare. Reflectând asupra sensului cuvântului „inocent”, ea a pus sub semnul întrebării justa percepție a vinovăției în cazul adulților, evidențiind complexitatea dosarului său.
Furturi și decese suspecte în familia Popescu din Geneva
Maria Popescu, născută Marioara Câmpeanu și descendentă a unor familii influente, s-a mutat împreună cu soțul ei, Victor Popescu, în Elveția în anul 1942. În toamna lui 1944, părinții soțului său, Stelian și Lelia Popescu, s-au alăturat familiei, iar apoi au început să dispară sume importante de bani și monede de aur din apartamentul de lux din centrul Geneva.
Ulterior, Lelia Popescu a fost găsită moartă, iar cauza decesului a fost otrăvirea cu Veronal, un somnifer puternic. Stelian Popescu a suferit și el o intoxicație cu același medicament. În același apartament, menajera cuplului, Lina Mory, a fost găsită aproape inconștientă într-o cameră încuiată, iar ancheta a considerat inițial că ar fi vorba despre o sinucidere falsă, suspectă de oală de otrăvire cu Veronal.
Pe 25 iulie 1945, Maria Popescu a fost arestată în acest context tensionat și plin de suspiciuni.
Mărturii incriminatoare și circumstanțe controversate ale procesului
În timpul anchetei, amantul Mariei, François Turrettini, a declarat că i-a oferit aceste pastile de Veronal, la cererea ei, invocând faptul că ea credea că are cancer și dorea să-și curme viața. Maria afirma că le-ar fi aruncat ulterior când a aflat despre suspiciuni.
Un alt punct important al acuzațiilor a venit de la Dinu Ranetti, vărul româncei, care a mărturisit că a confecționat chei false la cererea ei, un detaliu relevant în contextul găsirii menajerei într-o cameră încuiată.
Maria Popescu a fost acuzată oficial de două crime și o tentativă de omor, iar furturile, deși menționate în actul de acuzare drept posibile motive, nu au făcut obiectul inculpării din cauza interpretării legale privind infracțiunile în familie și a depunerii tardive a plângerilor.
Procesul a avut loc în decembrie 1946 la Curtea cu Jurați din Geneva și a atras un interes public uriaș. În doar cinci zile au fost audiați aproximativ o sută de martori și experți, iar sălile de judecată au fost pline până la refuz, cu public așteptând la coadă ore întregi.
Judecătoria a fost condusă de judecătorul William Cougnard, iar acuzațiile au fost reprezentate de procurorul Charles Cornu, un funcționar cu o vastă experiență în justiția geneveză.
Descrisă ca o femeie fragilă, cu o prezență solemnă și impasibilă, Maria Popescu a fost subiectul unei atenții deosebite din partea presei și a societății, care urmărea cu mare interes desfășurarea procesului și evoluția cazului său complicat și încă controversat.
