Maria Popescu a intrat în istorie ca prima femeie din Elveția condamnată la detenție pe viață. Totuși, cazul său complex și incomplet elucidat continuă să provoace dezbateri în presa elvețiană, unii susținând că femeia este o „criminală calculată”, iar alții că ar putea fi victima unei erori judiciare majore.
După aproape 12 ani petrecuți în închisoare, Maria Popescu a fost grațiată, însă acest gest nu a fost urmat de o recunoaștere oficială a nevinovăției sale. Condamnată pentru uciderea a două persoane și tentativa de omor asupra socrului său, femeia a afirmat în repetate rânduri că este nevinovată, exprimându-și speranța că adevărul va ieși la iveală.
O familie cu legături influente și o serie de evenimente suspecte
Maria (Marioara) Câmpeanu, provenind dintr-o familie înstărită, fiica unui important om de afaceri în petrol, s-a căsătorit cu Victor Popescu, fiul unui fost ministru al Justiției și magnat al presei. Cei doi au stabilit în Geneva în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, închiriind un apartament luxos în centrul orașului.
În 1944, părinții lui Victor, Stelian și Lelia Popescu, s-au mutat cuplului, însă evenimentele au luat o turnură dramatică când au început să dispară sume considerabile de bani și monede de aur din locuință. 400 de monede și aproape 62.000 de franci au fost raportate dispărute, iar suspiciunile au căzut asupra Mariei.
Tragedia s-a adâncit când Lelia Popescu a decedat în iunie 1945, iar autopsia a dezvăluit că fusese otrăvită cu Veronal, un sedativ puternic. Ulterior, starea lui Stelian Popescu s-a înrăutățit, fiind internat în spital cu simptome similare, rezultând și în cazul său o intoxicație cu același medicament.
La scurt timp, în apartament a fost găsită în stare gravă menajera, Lina Mory, care fusese și ea otrăvită cu Veronal, dar căruia anchetatorii i-au atribuit în mod contestabil o sinucidere. În acest context, Maria Popescu a fost arestată în iulie 1945.
Martori importanți și circumstanțe controversate
Amantul Mariei, François Turrettini, a spus în fața anchetatorilor că i-a dat mai multe tuburi de Veronal, declarând că aceasta intenționa să se sinucidă, fiind convinsă că avea cancer. Maria Popescu a susținut că, îngrozită de acuzații, a aruncat acele tuburi înainte de începerea anchetei.
Un alt martor cheie a fost vărul Mariei, Dinu Ranetti, care a recunoscut că i-a fabricat chei false la cererea ei, lucru care a complicat și mai mult desfășurarea anchetei.
Procesul a avut loc în decembrie 1946 la Curtea cu Jurați din Geneva și a captat atenția publicului. Timp de cinci zile au fost audiați 100 de martori, inclusiv experți, iar interesul oamenilor era atât de mare încât curtea instanței s-a umplut cu mulțimi așteptând să asiste la dezbateri.
Maria Popescu a fost judecată pentru omorurile Leliei Popescu și Linei Mory, precum și pentru tentativa de omor asupra lui Stelian Popescu. Furturile nu i-au adus acuzații penale, deoarece Curtea de Casație a stabilit că astfel de infracțiuni între rude nu erau pedepsite, iar plângerile celor din afara familiei au fost depuse tardiv, însă acestea au fost menționate ca motivație în actul de acuzare.
O aparență fragilă, un război juridic intens
În sala de judecată, prezența Mariei era descrisă de ziariști ca fiind a unei femei fragile, mică și palidă, îmbrăcată sobru și adesea tăcută și nemișcată, cu o atitudine impasibilă în fața acuzațiilor ce-i puteau aduce pedeapsa maximă.
Procesul, condus de judecătorul William Cougnard și de procurorul general Charles Cornu, a rămas una dintre cele mai mediatizate și controversate cauze din istoria justiției elvețiene, iar cazul Mariei Popescu continuă să provoace discuții privind posibilitatea unei erori judiciare majore.
