Maria Popescu rămâne o figură controversată în istoria justiției elvețiene, fiind prima femeie condamnată la detenție pe viață în această țară. După o perioadă de 11 ani și jumătate petrecută în închisoare, ea a fost grațiată, însă nefiind recunoscută în mod oficial drept nevinovată, ceea ce a alimentat speculațiile privind o eventuală eroare judiciară.
În timpul procesului său, Maria Popescu a ținut să-și susțină nevinovăția vehement, întrebând retoric ce înseamnă „inocența” în cazul adulților, alături de o declarație memorabilă în care spunea că își va apăra nevinovăția până la sfârșitul vieții.
Contextul faptelor și ancheta
Cazul începe cu o serie de furturi de bani și monede de aur din locuința unui cuplu de refugiați români stabiliți în Geneva. Maria (Marioara) Câmpeanu, soția lui Victor Popescu, provenea dintr-o familie influentă, iar ambii aveau legături cu importante personalități românești.
În timpul șederii în Elveția, în 1944, părinții soțului, Stelian și Lelia Popescu, s-au mutat în apartamentul cuplului. În scurt timp, sume importante de bani și obiecte de valoare au început să dispară. Sosirea suspiciunilor și acuzarea Mariei pentru furturile respective au venit înainte ca tragediile să se țină lanț: Lelia Popescu a decedat otrăvită cu Veronal, iar mai târziu și Stelian a fost simptomatic pentru aceeași substanță, în timp ce menajera lor, Lina Mory, a fost găsită în stare gravă, presupusa victimă a unei sinucideri aranjate.
Maria Popescu a fost arestată pe 25 iulie 1945, iar în anchetă amantul ei a confirmat că i-a oferit medicamentul Veronal, care a fost folosit în aceste cazuri de otrăvire, în condiții controversate. De asemenea, un văr al lui Maria a susținut în instanță că a confecționat chei false la solicitarea acesteia.
Procesul și impactul asupra opiniei publice
Procesul a debutat în decembrie 1946, cu un mare interes din partea publicului și a presei, coronavirusul fiind abordat în detaliu de peste o sută de martori și experți. Maria Popescu a fost acuzată de două crime și o tentativă de omor, însă furturile nu au constituit o infracțiune în fața legii între rude, astfel că ele au rămas doar un element motivațional în dosar.
Descrisă de ziariștii elvețieni ca o femeie fragilă, dar impasibilă și demnă, Maria Popescu a fost prezentă în sala de judecată unde atmosfera a fost tensionată, chiar și pe fondul unor pene de curent. Judecătorul William Cougnard și procurorul Charles Cornu au condus procedurile în acest proces rămas în memoria colectivă ca un exemplu de controversă judiciară.
Rămân multiple întrebări și dezbateri în presa elvețiană cu privire la natura faptelor și la corectitudinea procesului, situație care menține cazul Mariei Popescu în atenția opiniei publice și a istoriei drept un subiect sensibil și complex.
