O fotografie surprinsă în satul creștin Debl din Liban îl arată pe un soldat israelian în timp ce lovește cu un baros o statuie a lui Iisus Hristos, un gest care a provocat valuri de indignare la nivel internațional.
Imaginea, distribuită de jurnalistul palestinian Younis Tirawi pe 19 aprilie și preluată de publicația croată 24sata, a adunat rapid peste 10 milioane de vizualizări. Satul Debl se află în districtul Bint Jbeil, aproape de granița dintre Liban și Israel.
Primarul local, Aql Naddaf, a declarat că încă se investighează incidentul, fiind dificil accesul în zona afectată din cauza prezenței militare israeliene.
În Israel, reacțiile au fost rapide și vehemente. Ministrul de externe, Gideon Saar, a calificat acțiunea drept „gravă și rușinoasă”, în timp ce premierul Benjamin Netanyahu s-a arătat „șocat și profund îndurerat”. Netanyahu a subliniat respectul pe care Israelul îl acordă libertății religioase și a promis sancțiuni dure împotriva vinovatului.
Armata israeliană a confirmat autenticitatea fotografiei și a comunicat că anchetează intern cazul. Purtătorul de cuvânt al IDF, Nadav Shoshani, a precizat că vor fi luate măsuri în conformitate cu rezultatele investigației și că se intenționează sprijin pentru restaurarea statuii în comunitatea locală. De asemenea, armata a afirmat că nu susține deteriorarea simbolurilor religioase sau a infrastructurii civile.
Acest caz apare într-un context tensionat, marcat de alte acte de profanare asupra monumentelor religioase creștine în timpul ofensivei israeliene din toamna anului 2024, când au fost afectate mănăstirea din Deir Mimas și o altă statuie din Yaroun.