Maria Popescu a devenit prima femeie privată de libertate pe viață în Elveția, însă circumstanțele cazului ei continuă să genereze dispute și controverse. De-a lungul anilor, presa elvețiană a dezbătut dacă aceasta este cu adevărat „o criminală perfidă” sau dacă a fost victima unei grave erori judiciare.
După mai bine de un deceniu de detenție, Maria Popescu a fost grațiată, însă grațierea nu a fost urmată de o declarare a nevinovăției sale. În momentul condamnării, ea a susținut cu tărie că este nevinovată, exprimându-și hotărârea de a-și proclama inocența până la ultima suflare. Însă ea însăși adresa o întrebare retorică cu privire la înțelesul adevărat al „inocenței” în asemenea situații complexe.
Dispariții misterioase și suspiciuni de otravă în familia Popescu
Povestea începe cu Maria Popescu, născută Câmpeanu, și soțul ei Victor Popescu, care au stabilit un trai în Geneva în timpul anilor '40. După ce au închiriat un apartament de lux în centrul orașului, au primit în vizită familia lui Victor, inclusiv părinții săi în toamna anului 1944.
În curând, au început să fie raportate dispariții semnificative de bunuri, inclusiv 400 de monede de aur și o sumă mare de bani în franci elvețieni. Suspiciunile au căzut asupra Mariei, îndeosebi din partea soacrei sale, Lelia, care ulterior a decedat, iar autopsia a relevat otrăvirea cu Veronal, un medicament sedativ.
Situația s-a agravat când și Stelian Popescu, soțul Leliei, a fost internat în spital, fiind diagnosticat cu o intoxicație similară. În același timp, o tânără menajeră a fost găsită în stare de agonie, de asemenea victima unei otrăviri cu Veronal, iar împrejurările au fost inițial interpretate ca o tentativă de sinucidere.
La scurt timp, Maria Popescu a fost arestată, acuzată de două crime și o tentativă de omor, în timp ce cazul furturilor a fost exclus din judecată, pe motiv de neîncriminare pentru faptele petrecute între rude sau din cauza termenelor depășite de depunere a plângerilor.
Un proces marcat de audiență impresionantă și detalii tensionate
Procesul Mariei Popescu a debutat în decembrie 1946 la Curtea cu Jurați din Geneva și a durat cinci zile intense, cu sute de martori și experți audiați. Publicul a manifestat un mare interes, stând ore în șir la coadă pentru a putea asista în sala de judecată plină până la refuz.
Audierile au fost conduse de judecătorul William Cougnard, iar acuzarea a fost reprezentată de cel faimos Charles Cornu. Jurnaliștii prezenți au transmis o imagine a Mariei ca a unei femei fragile, dar care și-a păstrat o atitudine impasibilă și demnă pe toată durata procesului, fără să cedeze emoțional.
Amintirile martorilor au inclus mărturii despre tuburile cu Veronal oferite Mariei de amantul său, precum și fabricarea unor chei false la comanda ei, fapte care au consolidat acuzațiile, deși unele aspecte au rămas controversate și au alimentat discuțiile ulterioare despre posibila existență a unei erori judiciare.
Astfel, cazul Mariei Popescu rămâne emblematic în istoria justiției elvețiene, un amestec intrigant de fapte criminale și nelămuriri care continuă să provoace dezbateri și astăzi.
