Oradea este capitala Art Nouveau a României. Dar și a intoleranței. „Ce doar gay-ii? Romii, persoanele cu dizabilități sunt în aceeași situație în Oradea. Să nu uităm bătrânii cum sunt tiranizați că li se iau casele”. Oradea are un centru istoric spectaculos restaurat și o atmosferă relaxată pe malul Crișului Repede. Dar și o tradiție a lipsei de omenie. Tradiția lăsată aici de Ilie Bolojan, azi premier la București, și continuată de Florin Birta, azi primar la Oradea.
Am trăit așadar un citybreak schizoid. Da, cazare la Stokker Hotel. Da, gură cască în Centrul vechi, la Casa Darvas-La Roche. Prânzire strașnică de obrăjori și gomboți la CsikiSor și la Hanul cu Noroc. Dar și un lung parcurs de intimidare a participanților la Marșul Oradea Pride 2026. Pride interzis de Primărie. Amendat de Jandarmi. Dușmănit de Bisericile Oradei. Deci, avem un City Break paradis - infern. Ajungi cu mașina București - Oradea – 9 ore (ai Autostradă București-Curtea de Argeș și Sibiu-Cluj). Iași - Oradea 9 ore (prin Pasul Tihuța/ prin Cheile Bicazului). Monte Carlo - Oradea 16 ore (prin Italia, Slovenia și Ungaria). 300 ron/zi/om + benzina.
Ziua 1: Arhitectură Art Nouveau, Istorie & Apus Panoramic
Piața Unirii & Palatul Vulturul Negru: Începe ziua în piața centrală. Explorează pasajul interior acoperit cu sticlă din Palatul Vulturul Negru (construit în 1909) și admiră celebrele vitralii.
Biserica cu Lună: Unică în Europa datorită mecanismului astronomic din turlă, care indică fazele lunii fără ajutorul vreunui ceas electronic.
Turnul Primăriei: Urcă cele 250 de trepte (50 m înălțime) pentru cea mai bună panoramă asupra pieței și a râului Crișul Repede.
Casa Darvas-La Roche & Calea Republicii: Vizitează singurul muzeu Art Nouveau din țară, o vilă Secession conservată impecabil. Apoi, ia la pas artera pietonală Calea Republicii, plină de cafenele și palate turcoaz (Palatul Moskovits Miksa).
Apus de soare-romantism pe Dealul Ciuperca: Treci pe Podul Intelectualilor și urcă pe Ciuperca pentru apus și o priveliște romantică (dacă ai stare).



Ziua 2: Cetatea Medievală & Terme / Pride Oradea
Cetatea Oradea: Fortificație pentagonală cu șanț de apă. Aici poți vizita Muzeul Orașului sau atelierele meșteșugărești din curțile interioare.
Sinagoga Sion: A treia ca mărime din Europa, cu un interior eclectic de inspirație maură și o acustică deosebită.
Muzeul Farmaciei: Dulapuri și rafturi sculptate, sticlă colorată (albastră, verde și chihlimbarie pentru protecția substanțelor fotosensibile), doze din lemn inscripționate cu denumirile latine ale plantelor și prafurilor medicinale, mojare din alamă și piatră, balanțe de precizie, ustensile pentru prepararea pilulelor, distilatoare.
Muzeul Masoneriei din Oradea. Singura clădire din Europa ridicată strict după regulile masonice care nu are ferestre spre stradă pe fațada principală. Pierde-te prin Sala Pașilor Pierduți.
Sâmbătă, după ora 16 / La Terme la Aquapark Nymphaea sau Teroare de Jandarmi la Primăria Oradea
Ți se urăște cu binele, nu? Nu merg la Terme. Mă duc în fața Primăriei. Din clădire iese o nuntă. Cu tobe și trompete. Ce ți se poate întâmpla? Și mai iese una. Ceasul Primăriei cântă la ore fixe melodia patriotică „Marșul lui Iancu”:
„Iancule mare, bravule tare,
Cu noi să fii.
Tu însoțește și însuflețește,
Pe ai tăi fii.
Sunt gata, stau cu toții, să se coboare'n văi,
Să izgonească hoții și–ai neamului călăi.
Iancu mergea'nainte, pe–un cal cu aprig curs,
Și peste'mbrăcăminte purta piele de urs.”
Pe trotuarul de vis-a vis de Primărie, jandarmii se-nfig în oameni, în dușman: „Stai pe trotuar! Stai pe trotuar! Stai pe trotuar! Aluneci de pe trotuar? Stai pe trotuar! Aluneci de pe trotuar? Stai pe trotuar!” Circulația e oprită pe zeci de metri în jur. „Tu să stai pe trotuar!”
Jandarmii aleg dintre cei de pe trotuar. Dintre cei cuminți. Și trag amenzi, la dubă. Iulian Dițiu, președinte Ark Oradea, nici nu s-a urcat pe trotuar, l-au luat la dubă.
Sunt vânați cercei, tatuaje, fragilități, priviri pierdute. Intimidările continuă: „Mama ta știe că ești aici?” Din Primărie mai iese o nuntă. Aici, pe trotuar, sunt voci de urși fioroși, sunt amendați ”ai neamului călăi” astăzi.
„Jardarmeria își face datoria! Acest marș nu este autorizat!” Și se mai bagă la dubă un participant. „Această adunare publică este neavizată. Vă rugăm să părăsiți zona. În caz contrar, veți fi sancționați conform Legii 60. Vă mulțumim” Și se mai bagă la dubă un participant.


Se face datoria. Se dresează amenzi. Victor Ciobotaru, directorul executiv al Asociației ACCEPT, e dus și el la dubă. Merită! Umblă cu un poster: Viktor Orban, Florin Birta și Vladimirovici Putin desenați gay.
Intră muzica în difuzoare. Marșul Pride pornește, în citybreak-ul meu. Uite Piața Unirii & Palatul Vulturul Negru. Uite Csikișor. Uite, biserica cu Lună, uite vila, uite, uite. Dar de data aceasta traseul turistic, fluieră-vânt, are alt pas. Pas apăsat. Turul meu de oraș este însoțit. Ești intimidat. Ești apărat. Ești atenționat: „stai în rând! Respectă-ți rândul!”
Din cele 115 trasee propuse și respinse de Primărie, Pride-ul tocmai traseul meu de distracție l-a ales.
Renate Weber, Avocatul Poporului, trezită din somnul ei de moarte de la București, este la Oradea: „Nu există niciun motiv pentru care acest marș să nu aibă loc. Am văzut că anul acesta, în refuzul de a autoriza, s-a invocat chestiunea bunelor moravuri, dar acest lucru excede mult, gradului de proporționalitate pe care îl prevede și Constituția României când e vorba de limitarea exercițiului unor drepturi.” (conform Bihoreanul)
Se scandează: „Un oraș european / Pentru orice cetățean”, „Drepturi egale, nu pasaje subterane”, „Oradea e a tuturor”.
Stau locului și nu-nțeleg: „De ce?” Cine stabilește ceea ce Florin Birta numește „Pride e o încălcare a bunelor moravuri?” Cine stabilește ”bunele moravuri” În timpul Pride-ului, o mamă îmi spune: „Dumneavoastră priviți Oradea ca turist. Prea sunteți legat de relaxare și voie bună. Priviți-o cum o privim noi.”
„Cum este? Ce vă spun, 80–90 așezăminte ale lui Dumnezeu. Peste 10 confesiuni”
Și-mi amintesc bisericile vizitate ca turist. Îmi strică citybreakul, asta e, dar e momentul să număr. Biserica Ortodoxă. Biserica Romano-Catolică. Biserica Greco-Catolică (Română). Biserica Reformată (Calvină). Biserica Evanghelică / Lutherană & Baptistă / Penticostală. Moștenirea Mozaică (Sinagogile). Fiecare din aceste comunități au biserici bune de vizitat ca turist, dar și bune de transmis ”bune moravuri”.
„De data asta s-au dat de gol, mai rău ca oricând”
Și mi se arată în Bihoreanul. Înainte de Pride Oradea, șase lideri religioși din Bihor au dat publicității o declarație comună. „Despre demnitatea persoanei umane”. Mesajul nu se ia de Pride explicit, dar episcopul ortodox al Oradiei, Sofronie Drincec, episcopul romano-catolic Böcskei László, episcopul greco-catolic Virgil Bercea, episcopul reformat Bogdán Szabolcs János, pastorii Ioan Moldovan, președintele comunității penticostale și Mihai Micula, președintele comunității baptiste spun în cor „practicarea relațiilor homosexuale este incompatibilă cu rânduiala creației, asemenea oricărei alte folosiri a sexualității în afara comuniunii dintre un bărbat și o femeie uniți prin Sfânta Cununie.”
Cei șase îi dau combustie primarului Florin Birta care a interzis Pride pentru încălcarea bunelor moravuri. Cei șase sunt cu ochii pe șeful Jandarmeriei să dea măcar amenzi. „Biserica hotărăște care sunt aceste bune moravuri. Nu Birta. Birta își apără voturile. La fel a făcut și Bolojan.”
Oradea - capitala Art Nouveau a României. Și a intoleranței
O plimbare cu taxiul târziu în noapte: „Voi nu știați asta? Bolojan a început asta. În spatele pereților vopsiți, stau sărăcia și bătrânețea. Afară-i vopsit gardul, înăuntru este revanșardul, sau retardul. Oamenii sunt potoliți prin biserică. Li s-a spus, hai că domnul Bolojan e omul nostru, hai să-l ajutăm să facă casele. Fonduri europene, de acord! Arată minunat orașul, dar fondurile europene nu au adus valori europene. Când îți spune popa una, faci aia, când ești om bătrân. Totul s-a făcut terorizând locuitorii cu amenzi, punând taxe și impozite. Și popii temperând furia locuitorilor. Bună treabă repet, doar că înăuntrul zidurilor sunt oameni care nu s-au renovat în ritmul zidurilor. De ei, nici Birta, nici Bolojan, nu țin cont. Ce să mai spun de preoți, ei sunt forța Oradei, ei dau jos politicienii, polițiștii, jandarmii, ei îi ridică. Bolojan și Birta sunt copiii cuminți ai popilor. Altfel, popii îi dau cu nasul în moloz. La București, v-ați ars cu Nicușor, acum vreți cu tot dinadinsul să vă ardeți și cu Bolojan. Întrebați-l cu adevărat ce înțelege el din ”bunele moravuri”, să vedeți ce surprize aveți. Nu au nici cea mai mică legătură cu ce cred copiii ăștia din stradă. Dar nu are nici prea multă legătură cu locuitorii Oradei, plătiți ca vai de ei prin slujbele de aici. Cine are bani să iasă din casele frumoase și să stea la o friptură și o bere în centrul bine zugrăvit? Cine? Turistul. Orădeanul, vă spun eu, nu.”