Uniunea Europeană se confruntă cu provocări economice semnificative în relația comercială cu China, unde importurile masive afectează sectorul local și locurile de muncă. În primele patru luni ale anului 2026, surplusul comercial al Chinei față de UE a ajuns la 113 miliarde de dolari, comparativ cu 91 miliarde în aceeași perioadă a anului precedent, evidențiind o creștere alarmantă a dezechilibrului comercial.
În acest context, Comisia Europeană a propus măsuri pentru limitarea dependenței de furnizori unici, în special în sectorul resurselor critice, cum ar fi minereurile rare și cipurile, esențiale pentru industriile strategice din Europa. Printre acestea se numără impunerea unei limite de maximum 30-40% a achizițiilor de la un singur furnizor, pentru a diversifica lanțurile de aprovizionare și a proteja sectoare strategice precum industria auto, tehnologiile verzi și industria apărării.
O altă opțiune analizată de UE este introducerea tarifelor vamale suplimentare asupra produselor chinezești care afectează competitivitatea industrială europeană, în special în industria chimică, unde importurile din China au crescut cu peste 80% în ultimii cinci ani. Această măsură ar putea însă genera represalii economice din partea Beijingului, dat fiind că Europa exportă semnificativ în acest sector.
De asemenea, Bruxelles-ul ia în calcul aplicarea taxelor antidumping și antisubvenție asupra produselor chinezești vândute sub prețul pieței sau beneficind de subvenții inechitabile. Procesul de investigare este însă de lungă durată și resursele administrative ale UE sunt limitate, ceea ce poate întârzia implementarea acestor taxe.
Uniunea Europeană dispune și de un instrument anti-coerciție, denumit adesea „arma economică” a spațiului comunitar, care permite blocarea accesului companiilor chineze la licitațiile publice europene. Totuși, utilizarea acestui instrument necesită un consens larg între statele membre, care încă lipsește, Germania și Spania având poziții mai prietenoase față de China din cauza unor interese economice directe.
Un alt punct sensibil este diversificarea furnizorilor în zona tehnologiilor informației și comunicațiilor (ICT). UE intenționează să elimine treptat echipamentele și furnizorii cu risc ridicat, precum Huawei și ZTE, dar acest demers se lovește de opoziția Germaniei și Spaniei, care invocă costurile ridicate și dependența infrastructurilor digitale de echipamentele chinezești. În absența unui sprijin financiar concret, asemănător programului american „Rip and Replace”, aceste țări privesc cu reticență o astfel de tranziție.
În plus, iarăși, dezbaterea privind o deconectare economică completă de China ține comunitatea europeană în tensiune, deoarece implicațiile politice și economice sunt majore, iar unele state membre se arată reticente în a-și asuma aceste costuri.
Contextul geostrategic s-a complicat și mai mult după recentul summit de la Beijing între Donald Trump și Xi Jinping, care a generat îngrijorări la Bruxelles. Oficialii europeni se tem că un acord bilateral dintre China și Statele Unite ar putea conferi americanilor un acces preferențial la resursele rare chinezești, sporindu-se astfel vulnerabilitatea UE în fața Beijingului.
