China și-a extins în mod strategic rezervele de resurse vitale, consolidându-și poziția globală în domeniul alimentelor, energiei și materiilor prime esențiale. Date recente arată că această țară deține aproximativ două treimi din rezervele mondiale de porumb și jumătate din cele de grâu, precum și o treime din stocurile globale de soia.
Potrivit unui raport al cotidianului german Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), strategia Beijingului urmărește atât reducerea dependenței interne, cât și creșterea dependenței altor state de resursele Chinei. De câteva decenii, guvernul chinez a acumulat rezerve uriașe de petrol, alimente și metale rare, iar acest proces continuă să se extindă. De exemplu, în portul Dongying, în estul Chinei, au fost construite recent numeroase rezervoare imense destinate stocării petrolului, parte a rezervei strategice a țării.
Pe lângă domeniul alimentar și energetic, China deține un control semnificativ și asupra materiilor prime critice, cum ar fi pământurile rare, indispensabile pentru industria auto, apărarea militară și tehnologiile de vârf. Institutul Montaigne subliniază că aceste rezerve sunt folosite nu doar pentru securitatea națională, ci și ca instrument de putere geopolitică.
O politică dublă pentru consolidarea influenței
Strategia Chinei diferă esențial de cea a democrațiilor occidentale, fiind bazată pe conceptul de “dublă circulație”. Acest model vizează diminuarea dependenței interne, dar și creșterea celei externe, prin integrarea tot mai complexă a economiilor globale în lanțurile industriale chineze.
Președintele Xi Jinping a explicat această strategie în 2020 prin revista „Qiushi”, afirmând intenția de a consolida liderul pe plan internațional în industriile de vârf și de a amplifica dependența lanțurilor globale de producție față de China. Aceasta a condus la două sisteme tehnologice distincte la nivel mondial, unul sub influența Beijingului și altul dominat de Statele Unite, o divizare comparabilă cu tensiunile din perioada Războiului Rece.
Europa se confruntă astfel cu o dilemă geopolitică, deoarece statele membre trebuie să navigheze între două superputeri ce reprezintă împreună jumătate din PIB-ul global. Jens Eskelund, președintele Camerei de Comerț a UE în China, a remarcat cât de adâncă este dependența de China în domenii cotidiene, exprimându-și îndoiala că Europa ar putea produce unele bunuri de consum fără componentele venite din această țară.
În ultimii cinci ani, Beijingul a folosit tot mai frecvent controalele la export ca instrument politic, o tactică ce a accentuat temerile în rândul liderilor europeni. Aceștia avertizează că această dependență ar putea aduce „daune fără precedent” economiilor din Uniunea Europeană.
