Platoul Tibetan, situat la aproximativ 4.500 de metri altitudine, este sursa principală a unora dintre cele mai mari râuri din Asia, precum Galben, Yangtze, Yarlung Tsangpo (Brahmaputra) și Lancang (Mekong). Aceste cursuri de apă deservesc aproape două miliarde de oameni din regiuni precum China și India, iar potențialul lor hidrologic considerabil a făcut ca Tibetul să primească titlul de „turnul de apă al Asiei”.
Începând cu anul 2025, China a demarat construcția megaproiectului Motuo, un baraj hidroelectric masiv pe râul Yarlung Tsangpo. Investiția totală în acest proiect se ridică la 168 de miliarde de dolari, iar lucrările sunt planificate să se finalizeze în mai puțin de zece ani. Odată operațional, barajul va genera aproximativ 300 de terawați-oră de energie anual, ceea ce reprezintă de trei ori producția actuală a celui mai mare baraj chinez, Trei Chei, pe râul Yangtze.
Acest proiect ambițios reflectă încrederea Chinei în capacitatea sa de a exploata și controla resursele naturale, după cum subliniază Tenzin Norgay, cercetător la International Campaign for Tibet. Totuși, construcția barajului aduce cu sine și numeroase riscuri, nu doar pentru Tibet și locuitorii săi, ci și pentru populațiile țărilor situate în aval, cum ar fi India și Bangladesh.
Expertul Jagannath Panda, de la Stockholm Center for South Asian and Indo-Pacific Affairs, evidențiază faptul că modificarea cursului râurilor poate afecta întregul ecosistem himalayan și pune în pericol țări precum Nepal, India sau Bangladesh. Megaproiectul de la Motuo profită de elementele geologice unice ale zonei, inclusiv de Marele Canion Yarlung Tsangpo – cel mai adânc din lume –, unde râul formează o cotitură spectaculoasă în formă de potcoavă.
Barajul implică construirea a cinci structuri hidrotehnice și tuneluri prin muntele Namcha Barwa, situat la aproape 7.800 de metri altitudine, pentru a devia apele râului și a maximiza producția energetică. Brian Eyler, analist la Stimson Center, afirmă că realizațiile tehnice sunt remarcabile, însă avertizează asupra reducerii debitului în timpul sezonului uscat, când Marele Canion ar putea rămâne aproape secat.
Riscurile proiectului includ și activitatea seismică intensă din regiune. Un cutremur puternic de 7,1 grade, care a avut loc în ianuarie 2025 în zona Dingri, a afectat deja barajele din apropiere. De asemenea, excavațiile și redirecționarea suplimentară a apelor pot declanșa noi mișcări telurice. În China, corelarea dintre crearea de rezervoare și intensificarea activității seismice a fost deja observată.
O altă amenințare o reprezintă lacurile glaciale, formate prin topirea accelerată a ghețarilor, ce pot elibera cantități uriașe de apă brusc, declanșând inundații devastatoare. Un asemenea incident a dus la prăbușirea unui baraj în nord-estul Indiei în 2023, provocând 46 de decese și afectând peste 88.000 de persoane.
Schimbările climatice agravează și mai mult situația, accelerând topirea ghețarilor și destabilizând regiunea. Conform experților, debitul râului Yarlung Tsangpo ar urma să atingă un maxim în jurul anului 2060, urmând să scadă semnificativ ulterior, ceea ce ar putea reduce considerabil eficiența barajului. Fenomene similare sunt consemnate și în alte părți ale lumii, precum în cazurile barajelor de pe râul Colorado din Statele Unite.
Impactul asupra comunităților tibetane este, de asemenea, o problemă importantă. Potrivit lui Tenzin Norgay, relocarea populației și pierderea siturilor culturale constituie cele mai sensibile aspecte ale proiectului. Totuși, aria vizată este slab populată, iar rezervoarele ce urmează să fie formate nu vor avea dimensiunile enorme ale celor de la barajul Trei Chei, care a impus relocarea a peste 1,3 milioane de persoane, notează Brian Eyler.
