Cătălin Zmărăndescu se bucură în aceste zile de o vacanță petrecută în Antalya, alături de soția sa, Luiza, și cei doi copii, Matilda și Vladimir. Familia a ales Turcia pentru o perioadă de relaxare bine meritata după un an plin de antrenamente și competiții intense.
Vacanța a fost prilejuită în special de performanțele impresionante ale fetei, Matilda, în vârstă de 8 ani, care a câștigat recent titlul mondial la Brazilian Jujitsu. „După un an plin de competiții, antrenamente și responsabilități, am decis să punem pe pauză toate acestea. Matilda merită din plin această perioadă de odihnă și răsfăț”, a declarat fostul sportiv.
Într-un interviu oferit din concediu, Zmărăndescu a împărtășit un episod simpatic despre cum îl trezesc cei mici în fiecare dimineață, cu optimism și energie debordantă. „La ora 7 dimineața simt o prezență lângă pat. Deschid ochii încet și văd silueta Matildei, cu părul blond și ochii albaștri, care mă privește zâmbind și mă întreabă dacă mergem la distracție. Nici nu apuc să răspund, că de undeva din cameră răsună vocea micuțului Vladimir: «Tati, hai la toboganele cu apă!»”, povestește tatăl emoționat.
Pentru Zmărăndescu, aceste momente au o valoare aparte, amintindu-i că în vacanță nu există presiune sau program strict, ci doar bucuria timpului petrecut împreună în familie. „Suntem în vacanță. Fără cronometru. Fără stres. Doar noi, soarele, râsetele și toboganele. Și pentru câteva zile, cel mai important antrenament este să ne bucurăm de fiecare clipă împreună. Pentru că adevărata bogăție nu sunt medaliile, ci amintirile pe care le creăm cu cei dragi. Mulțumesc, Doamne, pentru familia mea și aceste clipe minunate”, a mai adăugat el.