Cătălin Măruță, în vârstă de 48 de ani, a făcut o dezvăluire surprinzătoare în cadrul unui interviu recent, referitoare la una dintre cele mai cunoscute melodii ale Deliei, „Aripi de vânt”. Acesta a explicat că piesa fusese inițial oferită soției sale, Andra, iar momentul în care a auzit-o cântată de Delia la radio l-a luat prin surprindere.
„Eram în mașină cu Andra și am auzit melodia la radio. Andra primise demo-ul piesei, dar nu o lansase. Când am recunoscut melodia, m-am mirat: «Mă, iubire, asta nu e piesa aia?». Andra mi-a spus că da, iar eu nu îmi venea să cred de ce Delia a cântat-o în locul ei”, a povestit Măruță.
Fostul prezentator TV a mărturisit că a fost foarte dezamăgit că Andra nu a acceptat să interpreteze piesa. El a subliniat însă că soția sa nu este o persoană invidioasă, ci un om cu suflet bun.
„Aceasta a fost probabil una dintre piesele care au relansat-o pe Delia în difuzările radio. Andra spunea mereu: «Mă bucur pentru ea, piesa i se potrivește foarte bine». Era o diferență între mine, care mă gândeam că am ratat o oportunitate, și Andra care era sinceră și bucuroasă pentru colegă”, a adăugat el.
Andra, despre relația și respectul dintre ea și Delia
Deși în unele medii au circulat zvonuri despre o posibilă rivalitate între Andra și Delia, ambele cântărețe au demonstrat în mod constant respect și apreciere reciprocă. Andra a ținut să clarifice că între ele există o relație amicală și de susținere.
„Au fost mereu modele pentru public, atât Mihaela Rădulescu și Andreea Marin în televiziune, cât și eu și Delia în muzică. Ne-am respectat și admirat dintotdeauna, iar când ne întâlnim vorbim ca niște prietene, fără nicio urmă de rivalitate”, a declarat Andra.