În politica românească repetitivă, se conturează periodic iluzii colective în jurul unor lideri care sunt văzuți ca „antisistem”, dar care, în realitate, operează în interiorul acelui sistem. Rareori acești protagoniști reușesc să se detașeze de rețelele și privilegiile pe care le perpetuează.
Un exemplu elocvent este cazul primarului Emil Boc, devenit simbolul unei corectitudini discutabile și garanția unui anumit tip de „eroism” în fața corupției, deși funcționează în cadrul aceluiasi sistem politic. Acest fenomen, denumit popular „bolojenism”, înaintează în fața opiniei publice ca o formă de delir colectiv care confundă loialitatea față de propria regiune cu o viziune națională autentică.
Criticile aduse de fostul premier Sorin Grindeanu față de acuzațiile lui Bolojan adresate „baronatului” PSD relevă un paradox: problema corupției și a patronajului politic nu este exclusivă unei singure tabere, ci o realitate cu care se confruntă întreaga clasă politică. Mai mult, modul de a face politică dintr-o perspectivă locală sau regională compromite interesul general al societății românești.
În paralel, discursul european rămâne dificil și adesea contradictoriu: România aspiră să se încadreze în standardele europene, însă în același timp, capitalul autohton caută subvenții și sprijin prin mijloace politice demne de o realitate mai puțin europeană. Astfel, forțele „globaliste” din România sunt adesea reacționare și găzduiesc curente ultraconservatoare și naționalist-extremiste, imitate după modele internaționale precum trumpismul din Statele Unite.
Acest context european cuprinde în același timp ideologii conservatoare susținute de guverne naționale precum cele din Ungaria sau Polonia, care, în ciuda discursurilor lor naționaliste, susțin capitalul european, în special german, menținând un echilibru complex între interesul național și cel european.
În acest tablou complex, „bolojenismul” devine o metaforă a lipsei de viziune și a neputinței politice, reducându-se la o redistribuire a resurselor publice pentru interese de tip afacerist sau clientelar. Activități precum organizarea de festivaluri sau târguri locale, susținute de fonduri publice, reprezintă, în esență, reperul maximal al unei strategii politice provinciale și fără impact sistemic real.
Dincolo de acestea, o viziune politică autentică ar trebui să presupună personalitate și consecvență atât în politica internă, printr-o mai strictă colectare a taxelor și combaterea evaziunii fiscale, cât și în politica externă, prin asumarea unor poziții clare împotriva conflictelor și a încălcării drepturilor fundamentale, respectând demnitatea națională în fața unor presiuni externe.
În acest context, gesturile primarului Capitalei, Nicușor Dan, care a adoptat o atitudine echilibrată în fața provocărilor politice, au fost considerate justificate. Criticile ce i-au fost aduse, cum ar fi plasarea unei judecătoare controversate într-o funcție importantă sau acuzațiile de apropiere de PSD, au generat un val de nemulțumire publică, însă gestionează cu seriozitate dilemele inerente administrației moderne.
