Lectorul universitar doctor Bogdan Oprea a participat, între 21 și 28 martie, la o misiune umanitară internațională în Makululu, un cartier al orașului Kabwe din Zambia. Acolo a contribuit la ridicarea unei locuințe sociale pentru Estella, o văduvă în vârstă de 60 de ani, care crește singură patru nepoți orfani.
Acestă experiență reprezintă doar una dintre numeroasele implicări ale lui Bogdan Oprea în proiecte umanitare, prin care combină voluntariatul pentru construcția de locuințe sociale în România și în străinătate cu activitatea sa ca paramedic SMURD și formator în cursuri de prim ajutor.
Drumul spre voluntariat și implicarea în SMURD
„M-am implicat în voluntariat chiar după terminarea facultății, dorind să dau ceva din timpul și experiența mea celor din jur”, mărturisește Bogdan Oprea. Voluntariatul a devenit pentru el o activitate constantă, aproape ca un al doilea job.
Totul a început când a văzut un anunț pe Facebook despre un program de voluntariat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov destinat cetățenilor interesați să sprijine unitățile de pompieri. Entuziasmat, a aplicat împreună cu un prieten și astfel a intrat într-o echipă dedicată, alături de care a colaborat timp de zece ani.
„Această experiență m-a ajutat să găsesc un sens profund în viață și să returnez din ceea ce am primit. Am simțit cu adevărat că am mutat munți alături de această echipă extraordinară”, adaugă el.
În martie 2017, a obținut licența de paramedic SMURD, care îi permite să participe oficial la intervenții medicale în cadrul ambulanțelor SMURD. Pentru a obține această licență, a parcurs un proces riguros, ce implică acumularea unui număr considerabil de ore de voluntariat, participarea la cursuri complexe, exerciții practice și simulări diverse (incendii, cutremure, alte situații de urgență).
Evaluarea pentru licențiere presupune susținerea a aproximativ 13 examene scrise și practice, iar apoi menținerea acesteia implică examene anuale de verificare a competențelor, atât teoretice, cât și practice.
Voluntariatul ca mod de viață
Ca paramedic voluntar, Bogdan Oprea a fost prezent la numeroase misiuni și evenimente de amploare, cum ar fi festivaluri sau concerte, oferind suport medical de urgență. De-a lungul timpului, nu a existat nicio diferență între volatarii paramedici și angajații plătiți în ceea ce privește responsabilitățile și intervențiile realizate.
Această dublă activitate, de voluntar în construcția de locuințe sociale și paramedic SMURD, i-a oferit lui Bogdan Oprea o profundă satisfacție personală și profesională, ajutându-l să se descopere pe sine și să ofere sprijin concret celor aflați în nevoie.