Autoritățile centrale au inițiat un proiect ambițios de infrastructură rutieră națională, denumit „Autostrada Dacilor”, care ar urma să străbată județul Hunedoara și să lege între ele localitățile majore din Valea Jiului. Momentan, proiectul există doar ca propunere legislativă, iar implementarea sa depinde de aprobarea oficială, cu un termen estimat pentru construcție de aproximativ patru ani, conform informează Profit.ro.
Valea Jiului, o regiune care a resimțit puternic declinul industriei miniere în ultimele decenii, este traversată de o diminuare accentuată a oportunităților economice. Autostrada propusă va conecta orașele Petroșani, Petrila, Aninoasa, Vulcan, Lupeni și Uricani, având ca principal scop reducerea izolării economice a zonei și stimularea investițiilor private, după închiderea exploatărilor miniere.
De menționat că, de la începutul anilor ’90, locurile de muncă din sectorul mineritului au scăzut dramatic, de la peste 51.000 în 1991, la aproximativ 2.900 în prezent. În contextul angajamentelor asumate de România pentru tranziția energetică, este preconizată închiderea completă a minelor și capacităților energetice pe bază de cărbune între 2030 și 2032, ceea ce ar putea conduce la pierderea a încă 5.550 de locuri de muncă directe.
Inițiatorii proiectului subliniază că realizarea acestei autostrăzi reprezintă un pas esențial pentru reconversia economică a regiunii. Noua infrastructură rutiere este văzută ca o măsură compensatorie de echitate socială, menită să atragă investitori pentru valorificarea siturilor industriale dezafectate aflate în proprietatea publică, zone până acum defavorizate de izolarea rutieră. Totodată, autostrada ar facilita mobilitatea forței de muncă locale și ar limita migrația tinerilor calificați către alte orașe sau țări, oferindu-le noi locuri de muncă și perspective în zonă.
Necesitatea construcției Autostrăzii Dacilor
În prezent, Valea Jiului este deservită în principal de DN66 (E79), un drum intens circulat dar cu restricții de viteză cauzate de terenul muntos, ceea ce reduce eficiența traficului. Cea mai apropiată autotradă, A1, se află la aproximativ 80 de kilometri, iar timpul de parcurgere până la Petroșani este de peste 70 de minute.
Transportul feroviar nu constituie o alternativă rapidă, întrucât linia Simeria-Filiași impune limitări de viteză semnificative, transformând călătoria cu trenul către București într-un drum de cel puțin șase ore și jumătate, iar către Cluj-Napoca de peste cinci ore și jumătate.
Proiectul prevede că Autostrada Dacilor va separa traficul greu de cel local, reducând astfel riscurile rutiere pe traseul Deva - Petroșani și crescând siguranța participanților la trafic.
Turismul ca motor de dezvoltare
În plus, autostrada va facilita accesul la importante obiective turistice și culturale din zonă, printre care se numără cetatea dacică de la Bănița (sit UNESCO), Sarmizegetusa Regia, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Geoparcul Dinozaurilor din Țara Hațegului și Castelul Corvinilor. Astfel, infrastructura va putea transforma patrimoniul local într-un factor cheie pentru dezvoltarea turismului cultural, considerat un motor economic durabil.
Sursele de finanțare
Potrivit proiectului legislativ, bugetul necesar pentru realizarea autostrăzii va fi asigurat etapizat din Fondul pentru o Tranziție Justă, fonduri europene dedicate infrastructurii de transport, bugetul de stat prin Ministerul Transporturilor și alte surse legale.
De asemenea, inițiatorii proiectului menționează că legea nu îl obligă pe guvern să înceapă imediat lucrările, ci stabilește cadrul pentru demararea procedurilor administrative, inclusiv elaborarea studiilor de fezabilitate și a documentațiilor necesare.