Limuzina Aurus Senat, considerată un simbol al puterii și exclusivității în Rusia, a fost construită pe o platformă tehnologică germană dezvoltată în urmă cu mai bine de două decenii, în paralel cu componente provenite din China, anunță expertul auto Serghei Aslanian într-o analiză pentru The Moscow Times.
Proiectul Aurus, prezentat inițial ca „simbol național” și comparat de unii cu un „Rolls-Royce rusesc”, a beneficiat de o finanțare amplă din partea statului rus, cu planuri ambițioase de producție anuală de 5.000 de limuzine. Cu toate acestea, problemele legate de aprovizionarea cu piese au limitat producția la doar circa 100 de vehicule.
Potrivit lui Aslanian, Aurus Senat este bazat pe platforma D1, la fel ca mașinile de lux Volkswagen Phaeton și Bentley Continental GT, ceea ce contrazice imaginea sa de automobil complet dezvoltat în Rusia. Expertul remarcă că suspensiile folosite sunt în întregime produse în China.
Autovehiculul de lux a fost dezvoltat începând cu anul 2013 de institutul de cercetare NAMI, în colaborare cu Sollers, în cadrul proiectului denumit „Cortege”. Costurile totale ale proiectului au depășit 12 miliarde de ruble (peste 149 milioane euro). Limuzina a fost prezentată oficial în timpul ceremoniei de învestire a lui Vladimir Putin din 2018, iar producția în serie a debutat trei ani mai târziu, la uzina din Elabuga.
În continuare, Aurus a rămas dependent de componente externe, de la elementele caroseriei la senzori și alte piese electronice provenind din Corea de Sud, China, India, Turcia și Uniunea Europeană. Proiectul a beneficiat și de expertiza externă, motorul fiind dezvoltat în colaborare cu Porsche Engineering.
În ultimii ani, compania producătoare a suferit modificări majore, Gazprom preluând în 2023 o participație majoritară, iar conducerea a fost încredințată lui Andrei Boghinski, cu experiență în industria aeronautică.
De asemenea, Aslanian contestă informațiile privind montarea unor linii de asamblare în Emiratele Arabe Unite, subliniind lipsa dovezilor palpabile, dar și a imaginilor cu fabrici operative după anunțurile oficiale. Expertul consideră că prezența din EAU reprezintă mai degrabă un mecanism pentru accesul la componente străine, decât o fabrică complet funcțională.