Andrei Berilă este unul dintre cei mai cunoscuți criminali în serie din istoria României, însă multe dintre legendele care circulă despre el nu corespund realității. Deși este frecvent amintit în expresii populare și asociat cu severitatea sau prostia, adevărul despre viața și faptele sale este mult mai nuanțat.
Contrar unor informații eronate, numele său real era Andrei, nu Iancu, iar numărul crimelor pentru care a fost condamnat este de șapte, nu douăzeci. Berilă nu provenea din Galați, ci din județul Olt, zonă care a dat României și alți criminali notorii precum Rîmaru sau Dincă.
În perioada interbelică și cea comunistă, numele lui Berilă a fost folosit adeseori ca simbol al unei persoane perseverențe sau „arătând cât trag cei în armată”. Expresii de genul „trag ca Berilă” sau „au soarta lui Berilă” au devenit parte a limbajului curent, atribuindu-i numelui său o încărcătură culturală puternică.
Totuși, profesorii și lingviștii au evidențiat că aceste expresii au evoluat și în zilele noastre sunt uneori folosite cu sens ironic, desemnând pe cineva „prost” sau „ridicol”. Cu toate acestea, Berilă însuși nu era un om fără minte, iar perioada detenției sale nu a fost nici pe departe atât de lungă cum insinuează unii.
Presa românească din acea vreme îl caracteriza cu termeni duri, precum „monstrul” sau „bestia” și îl descria fizic detaliat: un bărbat înalt, slab, cu fața roșcată, ochii mari și căprui, o privire lipsită de orice licărire de umanitate și cu trăsături fizionomice considerate lombroziene. Jurnalistul Nicolae Carandino a remarcat o fizionomie atipică, menționând o figură asimetrică și o combinație neobișnuită de fermețe și uneori dulceață.
Berilă a fost condamnat pentru șapte crime și o tentativă de omor, iar victimele nu fuseseră în mod expres dușmani ai săi. Motivația principală era jaful, dar se presupune că, pe lângă asta, găsea o plăcere sinistră în controlul asupra vieții altora. Când a fost întrebat de un polițist dacă regreta faptele comise, răspunsul său a fost lipsit de orice urmă de remușcare, abordând subiectul aproape jovial.
Notorietatea sa era atât de mare încât în timpul proceselor nu doar că era tratat ca o vedetă, ci chiar împărțea autografe celor prezenți și solicita bani pentru fotografii. Într-un proces desfășurat la Galați, unde răspundea pentru șase omoruri, Berilă negocia direct cu spectatorii, cerând câte 40 de lei pentru fiecare fotografie plus țigări. Un jurnalist din ziarul „România” a mărturisit chiar că i-a oferit acestuia bani și alimente pentru a obține un interviu.
În închisoare, Berilă găsea o formă de liniște în gesturile simple, precum hrănirea păsărilor pe care le plăcea să le audă ciripind lângă geamul celulei sale. Această imagine contrastează puternic cu violența faptelor sale, adăugând o nouă dimensiune complexă personalității sale.
