Un proiect legislativ propus de AUR, susținut și de parlamentari din PSD și PNL, aduce modificări importante privind modul în care se marchează Ziua Drapelului Național, sărbătorită anual pe 26 iunie.
Conform noilor prevederi, nu doar televiziunile și radiourile publice, ci și cele private vor avea obligația de a difuza timp de minimum 30 de minute programe dedicate evenimentelor de Ziua Drapelului. Nerespectarea acestei condiții va atrage sancțiuni severe, conform documentului consultat de G4Media.
În plus, proiectul prevede amenzi considerabile pentru oficialii care participă la ceremoniile dedicate acestei zile, dar care nu își exprimă respectul prin sărutarea drapelului României. Astfel, se urmărește consolidarea simbolismului național și un respect mai evident față de simbolurile statului.
Aceste măsuri vizează creșterea solemnitații și vizibilității Zilei Drapelului Național în spațiul public, prin impunerea unui protocol strict atât pentru media, cât și pentru reprezentanții autorităților.