În ultimii ani, Adela Popescu și Radu Vâlcan și-au găsit un refugiu ideal în Șușani, satul natal al actriței, unde revin frecvent pentru a se relaxa departe de aglomerația urbană. Acest colț de liniște le oferă ocazia de a petrece timp de calitate împreună cu cei doi copii ai lor.
Într-un interviu oferit la finalul anului trecut, Radu Vâlcan a declarat că familia se mută de obicei aici pe perioada verii, când cei mici sunt în vacanță. „Ne-am relocat pe perioada vacanței copiilor. Doar peste vară, evident. Este absolut superb. Copiii crescuți la țară primesc în mod natural o doză de sănătate și libertate. De exemplu, Adela îmi trimite adesea fotografii și clipuri cu băieții care explorează împrejurimile, se joacă cu găinile în coteț, deși uneori le stresează și păsările încetează să mai ouă
”, povestea Radu Vâlcan.El adăuga că, deși momentan casa este folosită doar pentru vacanțe, viitorul este deschis: „Casa n-a fost construită doar pentru vacanță, dar pe moment este aceasta destinație. Niciodată nu poți spune niciodată.”
Recent, Adela Popescu a revenit în Șușani și a împărtășit cu urmăritorii săi, pe rețelele sociale, imagini și înregistrări video din casa și curtea lor, surprinzând momentele de relaxare ale copiilor în mediul rural.
Vedeta a descris atmosfera astfel: „Mai 2026. Șușani. În anii în care copiii noștri preferau găinile din ograda bunicilor și joaca în șanț mai mult decât orice altceva.”
Într-o altă postare, în care promova o marcă de apă îmbuteliată, Adela a dezvăluit ce o ajută să găsească echilibru și liniște atunci când ajunge în acest mediu natural: „Să găsești câteva momente pentru ceea ce îți aduce liniște este un dar pe care ți-l poți face singur. Pentru mine, asta înseamnă grija pentru grădina mea, să fiu în contact cu ceea ce este organic, natural. Toate astea îmi aduc o bucurie imensă.”