Recenta decizie a Consiliului Concurenței, prin care zece bănci au fost sancționate pentru presupusa coordonare în stabilirea indicelui ROBOR, ridică o întrebare esențială despre natura transparenței în economie: este vizibilitatea cotațiilor un factor ce restrânge concurența „prin obiect”? Răspunsul, susținut atât de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, cât și de practica instituțională românească, afirmă că acest lucru nu este valabil în mod automat.
Instrumentul Monitorul Prețurilor – un exemplu de transparență proconcurențială
Pe site-ul Consiliului Concurenței funcționează Monitorul Prețurilor, o platformă care oferă publicului acces în timp real la prețurile produselor alimentare și ale carburanților auto. Conceptul acestei inițiative este explicit orientat spre creșterea concurenței: prețurile accesibile facilitează comparația pentru consumatori și cresc presiunea competitivă asupra comercianților.
Deși această transparență este accesibilă și rivalilor de pe piață, ceea ce reduce incertitudinea legată de comportamentul competitiv, aceasta nu implică neapărat o practică coluzivă. În epoca actuală a comparațiilor online și a accesului facil la informații, un eventual caracter restrictiv al transparenței ar fi ilogic. Astfel, dacă transparența ar fi, prin natura ei, factor de coordonare anticoncurențială, autoritățile însăși ar încuraja, fără intenție, coluziunea prin propriile instrumente.
Mai mult, mecanismul ROBOR este un sistem administrat de Banca Națională a României, o instituție publică, care centralizează informațiile fără a facilita schimburi directe între concurenți. Prin urmare, evident că transparența nu poate fi tratată ca fiind ilegală per se într-un dosar de concurență, în timp ce este susținută drept bună practică publică. Contextul în care transparența funcționează este elementul decisiv în evaluarea impactului său asupra concurenței.
Precedentul europen: Cazul Wood Pulp și delimitarea clară între transparență și coluziune
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a clarificat această poziție încă din 1993, în cauzele conexate cunoscute sub denumirea Wood Pulp II (C-89/85). În această speță, Comisia Europeană considera că schimbul de informații privind prețurile comunicat de producători era o încălcare a normelor europene de concurență.
Cu toate acestea, Curtea a respins această interpretare, subliniind două aspecte fundamentale:
Primul, un comportament paralel între companii nu indică automat o înțelegere anticoncurențială, fiind necesară o dovadă clară că nu există alte explicații plauzibile pentru această convergență.
Al doilea, anunțurile publice de prețuri ale producătorilor nu constituie, prin ele însele, o diminuare a incertitudinii în comportamentul concurenților, deci nu pot fi considerate un act de concertare ilegală.
Aceste principii se aplică și în cazul mecanismului ROBOR, în contextul în care transparența este administrată de o instituție publică și nu printr-un schimb direct de informații între competitori.
În concluzie, transparența prețurilor este un element ambivalent în economie, iar analiza impactului său asupra concurenței trebuie să ia în considerare contextul și modul în care aceste informații sunt puse la dispoziție, nu să o condamne în mod automat ca pe o practică anticoncurențială.
