Chen Xiufeng, cunoscută în Beijing drept „mătușa cu pulpe de gâscă” și celebră pentru preparatele sale la grătar, este investigată pentru suspiciuni de inducere în eroare a consumatorilor, potrivit autorităților locale de reglementare, care au făcut anunțul joi, preluat de Le Figaro.
Vânzătoarea stradală, foarte apreciată de public și recunoscută pentru tarabele sale din apropierea universităților de prestigiu Tsinghua și Beijing, a generat un val de indignare după ce a recunoscut pe rețelele sociale că, în realitate, folosește carne de rață, nu de gâscă, în preparatele vândute. Această confesiune a venit după o plângere legată de gustul cărnii.
Declarația sa a provocat reacții negative masive pe platforma Weibo, numeroși utilizatori criticând-o pentru „publicitate mincinoasă” și obținerea unor profituri substanțiale pe seama clienților. Unii chiar au cerut măsuri legale împotriva sa, calificând comportamentul drept „nerușinat”.
Chen Xiufeng și-a început activitatea în urmă cu peste 15 ani ca vânzătoare stradală și a devenit faimoasă în 2023 datorită cozii de clienți care se formau zilnic la tarabele sale. Ea a fost, de asemenea, invitată să vorbească la Forumul pentru Dezvoltarea Femeilor, organizat la Universitatea din Beijing în 2024.
Deși prețul pulpelor de gâscă este de cel puțin două ori mai mare decât al celor de rață, comercanta a folosit carne de rață pentru o perioadă îndelungată, justificând această alegere prin dificultăți în aprovizionarea cu carne de gâscă.
Chen a admis că termenul „mătușa cu pulpe de rață” era impropriu și că nu și-a dorit intenționat să inducă cumpărătorii în eroare, menținând însă apelativul său cunoscut publicului pentru a nu afecta imaginea de „muncitoare modestă”. În prezent, ea conduce o bucătărie cu o producție zilnică de aproximativ 500 de pulpe.
După izbucnirea scandalului, Chen Xiufeng a anunțat că și-a suspendat vânzările și că colaborează cu autoritățile locale pentru clarificarea situației. De asemenea, postul public de televiziune CCTV a condamnat ferm această formă de înșelăciune, calificând-o drept „sinistră” și „tulburătoare”.