În cadrul unei inițiative legislative înaintate de administrația Trump, Congresul Statelor Unite face pași pentru a redenumi Departamentul Apărării în „Departamentul de Război”. Această propunere a fost inclusă în proiectul de lege privind Legea de autorizare a apărării naționale (NDAA), ce prevede un buget militar de aproximativ 1,15 trilioane de dolari, conform informațiilor oferite de The Washington Post.
Comisiile pentru forțe armate din Camera Reprezentanților și Senat, controlate de republicani, au aprobat recent această schimbare, dar inițiativa a generat critici puternice din partea democraților, ceea ce a slăbit sprijinul bipartizan tradițional. Următorul pas este reconcilierea textelor din ambele camere și votul final, programat pentru sfârșitul anului curent.
Deși numele oficial încă nu a fost modificat, Pentagonul a început o tranziție parțială, înlocuind însemnele oficiale, semnăturile de e-mail și identitatea vizuală pe rețelele sociale pentru a include titlul „Departamentul de Război” ca secundar. Modificarea completă a numelui necesită însă aprobarea explicită a Congresului.
Nu este pentru prima dată când acest nume este folosit: în 1789, George Washington a înființat armata sub titlul „Departamentul de Război”. Denumirea „Departamentul Apărării” a fost adoptată mult mai târziu, în 1949, după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Argumentele și controversele din jurul redenumirii
Susținătorii republicani consideră că noul nume reflectă mai fidel misiunea militară și voința de a recâștiga „etosul războinicului” în rândul forțelor armate, conform secretarului Apărării, Pete Hegseth. Deputatul republican Ronny Jackson a subliniat că denumirea oferă un mesaj puternic adversarilor precum China, Rusia, Coreea de Nord și Iran, demonstrând hotărârea Statelor Unite.
Pe de altă parte, democrații critică inițiativa ca fiind pur simbolică și inutilă. Biroul de Buget al Congresului (CBO) a estimat că schimbările ar putea implica costuri cuprinse între 10 și 125 de milioane de dolari, în funcție de amploarea modificărilor logistice necesare în cadrul Pentagonului.
Deputatul democrat Adam Smith a calificat această măsură drept „una dintre cele mai stupide” acțiuni ale administrației și a afirmat că impactul real este inexistent. Senatorul Tim Kaine a avertizat că redenumirea poate fi folosită de adversarii SUA pentru a prezenta țara drept o forță agresivă, caracterizând propunerea drept o „fantezie adolescentină” a președintelui.
Dispute suplimentare privind bazele militare
Proiectul NDAA readuce în prim-plan și controversa legată de redenumirea unor baze militare din Sud, care poartă numele unor lideri ai Confederației din Războiul Civil. În 2020, Congressul a aprobat schimbarea acestor denumiri în onoarea unor eroi de război moderni, femei sau membri ai minorităților, dar deciziile secratarului Hegseth au blocat implementarea acestor modificări.
Un exemplu este Fort Bragg din Carolina de Nord, redenumit oficial după Roland Bragg, un erou al celui de-Al Doilea Război Mondial, ocolind astfel restricțiile legale impuse de congresmeni pentru eliminarea numelui generalului confederat Braxton Bragg.
Astfel, pe lângă schimbarea numelui Departamentului Apărării, proiectul de lege deschide o nouă luptă politică asupra identității și simbolurilor militare ale Statelor Unite.